Am citit astazi un articol despre Iosif Viehmann, un speolog extrem de pasionat, care, la 81 de ani s-a inchis in pestera 10 zile. Apareau in articol si cateva fragmente din gandurile lui de atunci, cum era sigur ca o sa moara.
Bottom-line, n-a murit, e bine sanatos si are 83 ani. Concluzia medicala este ca gandurile lui despre potentiala ocluzie intestinala i-au blocat functionalitatea organismului. Asa ca nu avea nimic.
Ce-a spus el: “Pot sa va spun ce am inteles inca o data despre masinaria complicata care este omul: ca totul e in creierul lui! Si viata si moartea ii sint in creier. Dar mai mult decit atit, pot sa va spun, ca si creierul lui sta in palma Cuiva!”
Mi se pare perfect adevarat. Relationat, citesc acum marele succes "The Secret", care in esenta vorbeste despre acelasi lucru. Cartea mi se pare, in definitiv, penibila, repetand pana la frustrare ideea cum ca, gandurile pozitive atrag lucruri pozitive si evident, viceversa. Si mai ales, ca plenitudinea de ganduri pozitive e la indemana tuturor, ca si cum ai da un restart, ca toti putem fi extrem de bogati si fericiti. Really? Deci, la indigo. One big happy family. Si atunci, unde ar mai fi farmecul vietii, drumul catre, disperarea, pasiunea? Ideea, in esenta, pare ok, mai mult sau mai putin logica. Exagerarea e cea care deformeaza si intr-un final, distruge cartea.
Nu am inteles de ce e asa mediatizata. Nu am inteles ce secret imens a adus. Nu are o poveste. Nici inceput, nici sfarsit. E doar o insuruire de idei repetitive. Si in cazul meu, cel putin, repetitia nu e mama invataturii, nu e ca si cum as aprofunda ceva, atata timp cat conceptele sunt extrem de banale.
Sunt perfect convinsa ca mintea poate fi antrenata: ce sa-ti placa sau nu, ce sa-ti doresti sau cum sa gandesti. E, clar, locul unde toate bune, dar si toate rele se aduna. Ce conteaza e sa stii si sa "te dresezi" ce sa scoti de-acolo.
Nu mai am mult din carte. Acum deja am inceput s-o scanez, cat stau in autobuz sau metrou. O sa incep "Numele trandafirului" sau "100 de ani de singuratate", ca sa-mi revin, din punct de vedere cultural, desigur, ca o sa stau la fel de prost cu restul :)
3 comentarii:
ah, sfarsitul monumental al veacului de singuratate, cu cei doi amanti care fac dragoste in timp ce si veacul, si locul se naruie in jurul lor.
adica ne iubim noi, restul sa se duca dracului! inclusiv pozitivismul asta de sorginte paulo-coelho-iana, cu universul care comploteaza sa ne fie noua bine si caldutz. duca-se!
Da, cortar venas
Stii care sunt cele mai frumoase secrete? Cele care nu exista? Nu exista sau nu pot fi vazute si dau impresia ca nu exista. Stim cu totii ca atunci cand vezi un astfel de titlu te astepti sa deschizi niste pagini si sa descoperi tot. Nu de multe ori s-a intamplat ca nici macar metoda pentru ca sa descoperi singur nu o gasesti. Unele metode par asa banale incat parca nici nu exista. Mai concret, nimeni nu are cum sa dea o solutie/secret/whatever general valabila si care asigura cheia succesului/povesti/whatever. Ceea ce cred eu, spre exemplu, nu are legatura cu dresarea cu toate ca poate functiona si asta dar bineinteles pe scara redusa. Eu unul cred ca tine de autocunoastere, cu cat ajungi la un nivel mai ridicat in acest sens, cu atat vei avea impresia ca ai reusit ceea ce ti-ai propus. Logic treaba vine cam asa: cunosti nivelul de autosatisfacere, spre exemplu stii foarte bine unde trebuie sa ajungi cu ceva. E si o capcana aici, a scopurilor mici. Hai ca deja am aberat destul :).
Bafta!
Trimiteți un comentariu