Eu sunt genul de om care crede in semne. Mereu am fost asa, a depins doar de cata importanta am acordat.
Azi, e iar vremea semnelor. Aseara am cumparat biletele, azi aveam email ca nu s-a putut cumpara biletul la Tarom. E a doua problema majora cu biletul asta, cu siteul asta, dupa ce luni seara am cumparat pentru luna mai, in loc de aprilie si am prins intamplator ultimele 5min din programul de relatii cu publicul din Franta ca sa-l pot anula. La mustata.. Azi, acelasi odopo.fr are probleme tehnice cu Taromul. Pe site la Tarom, biletul 7mil. Maine o sa iau ceva, orice, trebuie, ca celalalt e luat deja, nu pot sa-mi permit sa-l pierd.
Am inceput sa cred ca e un semn. Rau. Ca o sa se intample ceva daca plec. Rau. Am zis sa ma linistec. Eu oricum plec. Daca e ceva, ca se intampla acolo sau in alta parte, oricum sunt cu oameni carora le pasa de mine. Si simt nevoia sa ma intorc. Mare. Ma visez mergand usor pe drumul dinspre HiperDino spre casa mea. Cu lacrimi multe in ochi si cu Ruby de mana, in 2009.
Acum, am deschis libertatea. Braindead, un pic de amuzament. Si acolo, articol despre carnavalul din Las Palmas, cu poze cu tot, cu imagini de la Drag Queen. Niciodata nu mi-as fi imaginat ca o sa apara in libertatea un articol despre "acolo". De ce nu despre carnavalul din Brazilia, de zeci de ori mai cunoscut. In Las Palmas, pana la urma, e doar un festival gay. Si atunci, seara, cand stateam mult pe mess, intram mereu sa citim libertatea, noaptea, cand il puneau pe cel de-a doua zi. Un semn. Mare si frumos.
Si mergem mai departe. La nunta-picnic, la niste oameni extraordinari, la casa noastra. Cu tot cu linistea. Afara si inauntru.
Sé de un lugar, yo sé de un lugar lejos de casa, lejos de mi ciudad, que quiero tanto como a mi hogar, yo sé de un lugar.
Quiero volver, yo quiero volver ver los amigos que hace tiempo dejé y andar las calles que anduve ayer, yo quiero volver.
