De aici...

De unde se vede cetatea pe geam, unde e un soare superb, culori de toamna dulci, plante cataratoare care imi intra in camera de cate ori deschid camera, liniste monumentala.. simt cum as ramane aici, la linistea asta incredibila, departe de Bucurestiul ala murdar.

Azi - desteptarea la 5:45. Mers la fabrica. La 7 la poarta. Urcat pe silozuri (vreo 7), asistat, mirat, intrebat. Un kilogram de argila, praf de clincher, zgura si ghips in plus in par, pe fata, pe haine, fata de cele 10 adunate ieri la tur.

Povesti de viata. Ciudat.. sa te deschizi unui strain, sa-i spui ce conditii ai avut acasa, ce greu ii e copilului, ca vine acasa si tot vrea supa strecurata, sa nu pluteasca nimic. Si eu, ascultand pierduta, in liniste, in zgomotul de motoare, mori si alte instalatii. Si poza cu sotia si copilul, de pe desktop, in timp ce Traian incerca sa-mi explice cum au determinat ml/to pe fiecare tip de adaos...

Bucuria ascunsa cand au aflat ca plecam, ochii umezi ai gestionarei (atat de amabila) si cel mai complicat, complex si imbarligat inventar, eu cu copilu'.

Si eu in camera, afara soara, astept sa transfer un folder pe retea ("neaparat, luni sa fie acolo", "sure, honey")...

Fuck it, il las asa, ma duc pe pajiste...

Definind nebuloasa...

incep sa cred ca sunt prinsa intr-una, care se adanceste si se roteste constant, intr-un amestec complicat de sentimente si emotii.



Cateodata, imi simt sangele amestecat cu venin. Si ustura. Trebuie sa astept anticorpii, noaptea, o noua emotie ca sa mai schimb ceva, un pic, infim. Suficient cat sa am impresia ca s-a sters, cand de fapt s-a imprimat si-a ramas vergetura. E ca si cum ai pluti in apele unui ocean, intr-o liniste mormantala, fara sa auzi sau sa constientizezi adancurile. Un joc prostesc.

"Cand esti tanar, ai impresia ca poti sa citesti toate cartile... apoi te prinde viata si te obliga s-o traiesti ..."

Acum 2 ani, departe, traiam intr-o alta lume. Literalmente. Acum, aici, fara nicio legatura directa aparenta, incerc sa simt cum traiesc. Sa ma definesc. Sa las cautarea sa mearga in "background" cand eu merg incet. De fapt, mi-am dat seama ca alerg. Noaptea, ma ascund prin parcul de langa mine, cu pestisori, cu copacul cu flori, cu multa culoare. Tu stii care. Alergand nebuna in fiecare zi, cautand ceva ce demult nu a mai fost al meu. Acolo timpul moare intotdeauna. Ca si gandurile mele, obosite, care se opresc si se sting. Si-acum stiu de ce sunt tot timpul obosita si de ce ma dor genunchii. Si mai stiu si cand ma voi odihni. Pana atunci, o sa dorm 3 nopti intr-un hotel dintr-un oras in care n-am mai fost niciodata. Si poate sinapsele o sa-si traga sufletul un pic.

Am nevoie sa gasesc un loc in mintea mea care sa fie doar al meu, doar pentru mine.

"Si tu, inceteaza sa ma mai amagesti ... "

Prosecution, please rise !

And DROP DEAD !
Poate nu intelegi. Sa-ti fac o harta.
The defendant, please rise. Now, you're listening to me.
Poate nu-ti aduci aminte. Sunt tipa de dincolo. The girl next door. Just passing by.
Tu acolo. Cu ea. Despre ale voastre. Nu e treaba mea. Acum a devenit. Stii de ce? Ca esti proasta. Pacat de tine, te credeam mai buna decat cealalta. Ai ofensat. Indirect pe mine. Dar eu iti raspund direct.
Stii ce ai? Exact ce meriti. Relatiile se cern. Oamenii dispar si apar. Nicio tragedie. Viata merge inainte. Cu tot cu gandaci de bucatarie.
Ea ramane unde a fost intotdeauna. Cu ciurelul. Cerne. Voi: rebuturile. Ce se arunca.
Nimic mai mult. Pentru ca doar atat poti sa intelegi.

I rest my case !

Editorial

Dupa 30min de alergatura, aveam inca 2-0. Ne frecam cu totii la ochi. Si ne-am tot frecat pana am ajuns sa credem ca nu se poate. Si cred ca asta a fost problema: nu am stiut sa credem. Cocis s-a ofilit, pe Marica nu l-am mai vazut (zice lumea ca el statea la pressing). In schimb, Rita (Muresan) s-a infipt bine in ei si-a ramas acolo. Spirit de jucator de fotbal, nu de ping-pong. Lobont ne-a salvat bine de 2 ori. Ptiu..

Intre timp, Ribery si "Gofre" (pustiul) ne-a dat cate un "headshot". Nici nu vedeam de unde se trage. @ulalan si-a facut de cap. Veneau in hoarde, ca la Marasesti. Curioasa sunt cum reusesc ai nostri sa se retraga si apoi sa nu-si poata explica ce s-a intamplat. Poate mama Omida stie, sa va duceti unul sa va citeasca tarotul, sa va dea in ghioc.

Minunea golului 3, asteptata de la Costea si Bucur. Astia nu vin din B? Asta e tot ce putem pe banca? Si atacantii de liga 1? Si Ghionea? Si Nicolae?

Si cu calificarea cum ramane, nea Pitzi? Jucam toate meciurile de acasa la Constanta (ca de, superstitia, atitudinea suporterilor din Bucuresti), il luam pe Jiji la biserica si ne rugam pentru iertarea pacatelor de pokeristi ("Cu noi este Dumnezeu..."), facem incantatii la nivel la national... Ca altfel, nu-mi explic cum o sa ne tinem de pantaloni bine, ca sa nu ni-i traga Serbia si sa rada de noi, aratandu-ne cu degetul.

Terrorists win ...

Exista o explicatie !

"BD: hai ma ca noi bucurestenii te iubim
BD: chiar daca esti tu asa mai de la tara
BD: esti aproximativ de treaba"

Asta a fost replica unei prietene la postul meu precedent.

Si-acum, cei/cele care credeti ca eu sunt acida, va rog sa va ganditi un pic mai serios. Daca eu sunt acida, ele sunt baze si rezulta sare. Ce sa mai, sunt mic copil !

Eu, cu fetele astea, sunt prietena. Care fete? Pai sa vedem... singhie, cu care am o relatie luunga luuunga (si tot nu ne ajunge, vad !), care ma "alinta" cu tot felul de invective si onomatopee (nu pot fi reproduse in scris, iar ascultarea lor se face la cerere scrisa si cu contract de confidentialitate semnat). Cel mai recent este "vaca-ncaltata cu pantofi plagiati". Long story. Oricum, vaca stiti de unde, incaltata unii dintre voi, cu pantofii e penibila, nu v-o zic.

Apoi, fetele mele. Am cultivat-o pe blonda (a aflat cuvinte noi, nu am pus-o rasad sa creasca pere), ea a folosit ce stia impotriva mea, a iesit "skobel". Mariuquis, micutza creatza, s-a gandit ea asa singurica si i s-a parut genial "chiar mai tare decat mikidutza". Si sa nu intram in rezonantele acestui alt apelativ (substantiv masculin, drac, english: little imp, flibbertigibbet, urchin) - apropo de flibber..., pufu imi zicea la un moment dat "flubber".

De "little" nu se mai minuneaza nimeni din birou. Deja incepem sa ne confundam, ca suntem 3 little, dintre care unul mai cu mot, "little mic" (si nu!, nu sunt eu !, in caz ca ati crezut ca eu sunt cu motzul).

Cutzu e deja laitmotiv.De fapt multa lume asa ma striga. In special cei pe care ii strig si eu dupa numele de familie: Deili (Daly), Cinca, Zota/Giurgescu, etc. De departe, cel mai bun este Ut(z)a. Dar strigatul asta dupa numele de familie tot de la ei vine, asa ca nu e vina mea :)

Sa nu mai zic de pufa si de accesoriul de la telefon despre care toata lumea a crezut ca scrie altceva. Si de cum s-a ajuns aici: de la pufulete si alte oratanii :)

In caz ca nu e evident, sunt persecutata !

Acasa...

In weekend am zburat un pic din bucuresti. Am fost o zi acasa, la Alexandria.
Cand am ajuns sambata seara, era atat de frumos, cum mi se pare ca nu a mai fost demult ! Am gasit motive sa ma plimb un pic, cu ghiozdanul greu in spate (toate balariile mi le-am carat acasa), ca doar nu ma astepta nimeni in prag. Am simtit cum e sa respiri liniste. Multa multa liniste. Atat de multa, incat cred ca respiram mai rar, ca sa aud mai bine.

Ma uitam pe centru. Copaci, iarba.. oameni imbracati frumos, la costum, elegant.. se plimbau. Si-atat. Fara nicio directie. Mergeau incet, zambeau, vorbeau. Intre ei, surprinzator. Si pe bancutele de pe marginea centrului, multi copilasi. Demult n-am mai vazut copilasi alergand in voie, cu parintii pe urmele lor. Aici, in bucuresti, ii tin in carucioare. Acasa, parintii stau cu fata la copiii din carucioare, ii privesc, se joaca cu ei. Aici, sunt doar o forta ce ii impinge. Atat. Nicio conexiune. Ma uitam uimita. Si cu un zambet larg, tamp.

Acasa, in patul meu cu plapuma grea cu care ma luptam multe luni pe an, cu televizorul atat de aproape de perna, singura in casa, am avut sentimentul ca eram undeva la Polul Nord si daca ar fi inceput sa se crape gheata, as fi auzit tot.

M-am simtit atat de departe de "lumea dezlantuita". Acolo totul merge in ritmul lui: incet sau foarte incet. Acolo, Lumea traieste. Aici, doar alearga, se grabeste. Niste animale, in hoarde, disperate. Si respiratul unde a ramas? Emotia?

Si am ramas cu gandul acolo. Si de-asta nu vreau buletin de bucuresti. Pentru ca eu nu sunt de aici si nu ma recunosc in nimic de aici. Si nici nu vreau sa ma obisnuiesc cu raul. Si nu apartin acestei lumi. Ma uit ametita la impinsul de la metrou, la aglomeratie, la tristete...

Eu nu sunt de aici...