Con retraso, pero con la misma alegria...
M-am intors. Ce pacat. Mi-ar fi placut sa raman acolo, langa oamenii mei vechi, cu oamenii aia care iti zambeau pe strada, care au fost atat de fericiti ca am mers la nunta lor, care se distrau asa frumos...
Mi-ar fi placut sa stau mai mult.. 1 an, 2, 3.. o viata poate. In Paradisul ala de liniste si de culoare. Cu oceanul acolo, cu nisipul, cu florile multe. Cu fetele mele si cu aceleasi locuri. In camera aia din Tomas Morales, nicio alta pretentie.
Sa vand inghetata si ziare pe Las Canteras. Ce-mi trebuie sclavagism?
Sa ma uit la oameni cum fac jogging, la altii care se joaca pe plaja. Si eu sa stau la umbra si sa le zambesc de-acolo.
Mi-a fost ataat de dor de locurile alea...Atat atat de dor. De locul lui Marco de la facultate, de biroul Erasmus, de campusul ala imens plin de cactusi si palmieri. De noi toate pe coridoarele alea. De mine acolo. Cel mai mult.
Chiar, cum am putut sta acolo atata timp fara sa mergem in fiecare zi la plaja? Fara sa nu incercam o alta guagua albastra sa vedem unde duce.
Dar, poate, cine stie, o data o sa facem toate astea. Toate.
O gura de aer proaspat.. pentru inca 3 ani. Sau poate mai putin...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
A fost ca o gura de oxigen...dorul inca mai e,si sentimentul a ramas acelasi...Ma inscriu in club, si sunt dispusa sa te ajut la vanzarea de inghetata prin Canteras :)
"Vivo donde el viento da la vuelta, donde llaman a la puerta, y te abren el corazon". Asa este arhipelagul nostru!! Mi-e dor de voi!!!! Besitos
Bravo, ma. Si pe noi sa ne lasi aici sa ne manance sobolanii. Ce om esti
Trimiteți un comentariu